Galeriile din România nu-şi vor mai încuraja echipele: „Peluzele vor rămâne goale şi vom sta departe”. De ce protestează ultrașii

Galeriile din România nu-şi vor mai încuraja echipele: „Peluzele vor rămâne goale şi vom sta departe”. De ce protestează ultrașii
  • Publicat:

Protestul galeriilor din România, „Liber să fiu ultra’!”, început în primăvara acestui an, intră într-o nouă fază. Solicitările ultraşilor nu au avut niciun răspuns, în pofida unor promisiuni făcute de politicieni la un moment dat, galeriile din toată ţara au decis să recurgă la cea mai dureroasă formă de protest pentru ele, dar pe care o consideră necesară în acest moment: aceea de a părăsi peluzele şi de a nu-şi mai încuraja echipele.

Suporterii speră că prin această formă de protest să aibă loc acea schimbare de atitudine la adresa lor, dar în acelaşi timp vor să atragă şi atenţia cluburilor, pentru a nu mai gira sau a nu mai rămâne indiferente la diversele abuzuri şi oprelişti cu care se confruntă ultraşii. Majoritatea galeriilor din România pretind că au avut de suferit din cauza abuzurilor forţelor de ordine de-a lungul anilor, iar acestea ar fi devenit tot mai dese.

Galeriile din România nu-şi vor mai încuraja echipele

Ultraşii au lăsat deoparte orgoliile, s-au solidarizat şi au aderat la protestul „„Liber să fiu ultra’!”. Toate grupurile de suporteri implicate au renunţat din acel moment să mai afişeze toate bannerele proprii, unicul mesaj prezent pe gardurile arenelor din toată ţara, indiferent de eşalon, fiind „Liber să fiu ultra”, însoţit de eventuale alte mesaje de protest. Orice rivalitate între galeriile implicate a fost „îngheţată”. Dimpotrivă, inamicii au renunţat la adversităţi în această perioadă, au scandat împreună împotriva forţelor de ordine, şi au solicitat „libertate pentru suporteri”.

Majoritatea galeriilor din România sunt implicate în acest protest, la care nu s-au raliat cei din galeria FCSB şi nici PCH Dinamo, spre deosebire de Sud Dinamo, care s-a solidarizat cu restul facţiunilor de ultraşi.

Comunicatul comun al galeriilor din România care fac parte din protestul „Liber să fiu ultra’!”

„Suntem copiii sau nepoții celor care au realizat revoluția română în Decembrie 1989. Acum, la aproape 35 de ani distanță, viața ne împinge sarcastic să ne luptăm pentru același ideal, LIBERTATEA în toate formele ei.

De aceea, la mai bine de jumătate de an de la startul proiectului „Liber să fiu ultra’!”, într-un glas comun ne strigăm dezamăgirea legată de faptul că noi, suporterii cei mai activi ai cluburilor de fotbal din România, cei care cumpără abonamentele an de an, cei care asigură continuitatea cluburilor în multe situații, cei care colorează la propriu stadioanele, suntem in continuare oprimați si abuzați fără să simțim că există în mod real vreun interes ca lucrurile să revină la normal.

Normalitate înseamnă să avem dreptul la liberă exprimare pe stadioane și în jurul lor, înseamnă sa fim lăsați să facem sărbătoare în zilele de meci ale echipelor iubite și înseamnă să avem un drept real de apărare în constanța situațiilor în care Legea 4 instigă la abuzuri iar suporterii sunt interziși pe stadioane înainte să fie judecați, doar pentru că un jandarm „constată”!

În virtutea celor de mai sus, peluzele și grupurile de suporteri care fac parte din acest proiect național răspund la lipsa de reacție a autorităților și a cluburilor printr-o invitație la tăcere. De aceea, peluzele si locurile noastre din stadion vor rămâne acum goale, vocile noastre vor tăcea și vom sta departe de cluburile dragi. Culorile din suflet sunt o chemare, însă libertatea este un drept!

Tragem astfel un semnal de alarmă inclusiv cluburilor de fotbal, cărora le solicităm să se implice în mod direct și să scoată de sub jugul organelor de ordine organizarea meciurilor, să nu mai accepte șantajul prin care ascundem sub o lege opresivă abuzurile constante, inclusiv prin zone de „tampon” aberante ce opresc vânzarea de bilete si abonamente, sau pun suporterii în ipostaze în care prezența la un meci de fotbal este o aventură a ridicolului.

Ce au trăit românii în 10 August 2018 noi trăim aproape la fiecare meci, cetățenii au însă arma votului, noi avem doar dragostea și pasiunea pentru culori și tot ce ne dorim este să fim „LIBERI SĂ FIM ULTRA’!” arată comunicatul.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×